Dezvoltatorul ansamblului rezidențial „Baba Novac Residence” din zona Dristor din București, Compania Țesătoriile Reunite S.A., a răspuns la întrebările pe care proprietarii apartamentelor ce urmează a fi finalizate le-au pus în perioada 26 aprilie – 9 mai 2019.
Vă prezentăm mai jos întrebările, împreună cu răspunsurile primite.
1. La întrebarea cu închiderea balconului, există și varianta închiderii cu structură ușoară (ca la New Town sau panouri de sticla glisante)? Evident că cei din NT nu au fiecare autorizație… Eu sunt anti închis balcoane. Dar varianta „light” mi se pare acceptabilă și estetică. Dacă vorbim de autorizație cred că șansele de obținere sunt mici iar aspectul balcoanelor închise cu termopan unul da și 4 ba e nasol. Cu alte cuvinte, poate oferiți un răspuns mai complet…
R1: Nu putem oferi varianta pe care o au cei de la New Town. Închiderea balconului se face conform legii. Dacă este o construcție care nu modifică fațada se poate face fără autorizație de construcție. Nu știm cum s-a procedat la New Town. Probabil că este o soluție impusă de către dezvoltator.
2. Proiectul de gaze poate să fie înmânat odată cu cheile apartamentului? Proiectul tehnic al instalațiilor sanitare va fi predat administrației blocului ?
R2: Pentru ambele întrebări răspunsul este DA. Veți primi proiectul de gaze, cât și proiectul tehnic al instalațiilor odată cu predarea cheilor.
3. Ce se întâmplă dacă caloriferul nu figurează în teren ca-n documentație? Se va reface lucrarea?
R3: Lucrarea va fi refăcută.
4. Când va fi făcută recepția apartamentelor din faza 1? Logic ar fi ca ea să fie făcută înaintea achiziției (plata cash) sau demarării procesului de creditare . Cum înmânarea actelor este preconizată după 6 Mai, nu cred că se pot recepționa atâtea apartamente într-un timp atât de scurt.
R4: Apartamentele din faza 1 se pot recepționa.
5. Odată făcută recepționarea, se poate depozita în apartament pe propria răspundere mobilier pe care l-am comandat anterior pe baza „promisiunilor” de înmânare a actelor? Reamintesc că pe lângă data țintă (15.12) au fost vehiculate destule date de predare de colegii din vânzări, care nu au fost respectate. Cazul meu concret, am comandat o canapea și un pat la mijlocul lui ianuarie care au termen de livrare respectat (sf. lunii aprilie). Acum mă aflu în situația în care nu am unde să depozitez mobilierul.
R5: În principiu, nu. Dacă doriți să depozitați bunurile pe proprie răspundere în apartament, este necesar sa semnați contractul și procesul de recepție al apartamentului.
6. Bună ziua, având în vedere că sunt mai multe întrebări al căror răspuns se bazează pe documentația PUZ și faptul că între aceasta și situația real executată în șantier există discrepanțe semnificative (legate de regim înălțime, circulații, spații verzi), se poate să ne transmiteți vă rog planurile de situație și amplasament vizate spre neschimbare aferente autorizaţiei de construire?
R6: Pentru un răspuns mai elaborat, vă rugăm să contactați echipa de vânzări. Astfel veți putea obține mai multe detalii.
7. Am ante-contractat un apartament în cel de-al treilea turn și observam cu îngrijorare că la acest turn nu a fost finalizată structura de rezistență, respectiv încă mai sunt părți în partea de sus a turnului în care se vede doar fierul beton, fiind de ceva vreme oprită turnarea betonului. Deși nu am studii de specialitate, mă gândesc că expunerea la intemperii și turnarea la intervale de timp atât de mari a structurii de rezistență nu ar fi de dorit. Prin urmare mă interesează când se preconizează că se vor relua lucrările la turnul 3 și ce măsuri de conservare s-au luat cu privire la lucrările deja efectuate. Mulțumesc frumos.
R7: Pentru finalizarea Turnului 3 am semnat în data de 06.05.2019 contractul cu un nou constructor care a început activitatea în șantier pe 08.05.2019.
8. S-a început semnarea contractelor pentru faza 1? Inventarierea stadiului lucrărilor s-a finalizat pentru a putea fi reluate lucrările?
R8: Semnarea contractelor de vânzare pentru apartamentele din faza 1 a început în 06.05.2019. Inventarierea stadiului lucrărilor a fost finalizată iar lucrările au fost reluate.
Pe site mai găsiți detalii despre „Stadiu lucrări exterioare și parcare subterană în ansamblul rezidențial Baba Novac Residence la data de 19.04.2019„ dar și despre Întâlnire între proprietarii noilor apartamente din Baba Novac Residence și reprezentanți ai Țesătoriilor Reunite
[review]